Osteoporoza reprezintă scorbutul oaselor, nu deficienţa de calciu

O inimă plină de voioşie este un bun medicament, dar un suflet frânt usucă oasele. Proverbe 17:22

Este trist că femei vârstnice diagnosticate cu “osteopenie” sau “osteoporoză” iau, la sfatul medicilor, suplimente de calciu şi chiar medicamente ce pot cauza probleme denumite bifosfonaţi. Conform unor noi cercetări, acestea sunt abordari iraţionale, dogmatice şi dăunătoare pentru afecţiuni ale oaselor care se degradează pe măsură ce îmbătrânim. Practicanţii nefrologiei şi ai medicinei interne au întâlnit numeroşi pacienţi care sufereau de boli vasculare fiind sub tratament cu doze de calciu. Radiografiile arătau contururi perfecte de vase de sânge calcifiate şi valve cardiace calcifiate. 


Imaginea de mai sus reprezintă o arteră a sânului calcificată, vizibilă la femeile tratate pentru hipertensiune. Medicamentul de bază folosit în cazul presiunii arteriale, o tiazidă diuretică, determină reţinerea de calciu în organism şi pierderea de magneziu şi potasiu.  S-au observat întâmplător aceste tipuri de calcifieri în arterele mari ale corpului, nu numai la nivelul sânilor. Aceste probleme pot fi evitate. Matricea osului va încorpora calciul şi nutrienţii acolo unde îşi au locul, dar numai în prezenţa hormonilor şi nutrienţilor corespunzători.

Trebuie să fim atenţi la aportul nutriţional şi la modul în care relaţiile interpersonale pot ajuta corpul să se vindece singur. Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o nutriţie bună. Până la urmă, oamenii de ştiinţă descoperă constant lucruri noi şi necunoscute până acum despre mâncare şi interacţiunea acesteia cu corpul. Primul lucru care trebuie făcut este de căutat în cărţile de referinţă sau eventual pe internet alimentele cu conţinut bogat de vitamina C, K2, magneziu şi minerale minore precum bor şi siliciu. Siliciul este şi el important pentru oase.

Deşi practica medicală recomandă suplimentele cu calciu exista studii ştiinţifice serioase care arată fără echivoc că suplimentarea cu calciu este foarte periculoasa, uneori chiar fatală. Deoarece calciul va ajunge într-un final în muşchii inimii, în valve şi în vasele de sânge, ducând la boli cardiovasculare. Însă dacă primim suficientă vitamina C, D3 şi K2, corpul va direcţiona calciul ingerat din mâncare, acolo unde-şi are locul, nu în inimă sau în vasele de sânge.

Vitamina C contribuie în diverse moduri la întărirea oaselor

1.    Mineralizează osul şi stimulează creşterea celulelor de formare a osului.

2.    Previne degradarea osului prin inhibarea celulelor ce macină osul.

3.    Încetineşte stresul oxidativ, ceea ce determină, de fapt, îmbătrânirea.

4.    Este vitală în sinteza colagenului.

Când nivelul vitaminei C este scăzut, are loc exact opusul. Celulele osoase ce degradează osul, denumite osteoclaste, se multiplică, iar celulele osoase care stabilizează mineralele şi crează un os nou nu se formează.Studiile au demonstrat că pacienţii vârstnici care şi-au fracturat oasele aveau un nivel foarte scăzut de vitamina C în sânge spre deosebire de cei care nu au suferit fracturi. [1]  Densitatea mineralelor din os – indicatorul măsurat de teste, este mai ridicat la cei ce au vitamina C, indiferent de nivelul de estrogen.[2],[3]

Vitamina K2 este binecunoscută printre practicienii holistici pentru importanţa ei pentru sănătatea oaselor şi cea cardiovasculară. Poate fi obţinută din alimentele verzi.

In ziua de azi un consum suficient de vitamina C nu este uşor de realizat doar din alimentaţiea dezechilibrată. Cu încărcătura toxică ce ne înconjoară, chiar şi cu cele mai pure diete, tot ne trebuie un aport mai mare de vitamina C decât aveau nevoie stramoşii noştri. 

Oamenii, maimuţele şi porcii de guinea nu produc vitamina C. Trebuie să ne descurcăm singuri pentru a ne completa nevoile în acest sens.  Este de preferat o sursă naturală pe baza de plante, pudra de  camu-camu este foarte bogată în vitamina C (o putem găsi la anumite farmacii şi în magazinele naturiste).


Surse:

  • [1] Falch. 1998. “niveluri scăzute de ser ascorbic la pacienţii cu fracturi de sold.” Scand J Clin Lab Invest May 58(3): 225-8
  • [2] Morton D. 2001. “Utilizarea suplimentelor cu Vitamina C şi densitatea minerală a oaselor la femeile care au intrat în menopauză” J Bone and Min Res 16(1), 135-140
  • [3] Leveille, 1997. “Vitamina C în alimentaţie şi densitatea minerală a oaselor la femeile din Statul Washington, USA, care au intrat în menopauză” J Epid and Comm Health. 51(5):479-485.      
Comments